Va recomandăm să folosiți Edge, Chrome, Safari sau Firefox.

Cart 0

Nu mai sunt produse disponibile pentru vânzare

și ai 0 produse în coș
Merge cu
Va fi un cadou?
Subtotal Gratuit
Livrarea, taxele și codurile de reducere sunt calculate la checkout.

Coșul tău de cumpărături este gol, deocamdată.

Despre jeanși: pantalonii bărbatului modern. Idei despre cum îi purtăm

Despre jeanși: pantalonii bărbatului modern. Idei despre cum îi purtăm

Nu este o surpriză pentru nimeni că jeanșii (numiți în termeni populari și „blugi”) au devenit una dintre cele mai întâlnite alegeri vestimentare, atunci când vine vorba despre pantaloni. Confortabili și versatili, pot fi asortați cu mai orice. Cu puțină atenție la detalii, îi poți transforma în piesa centrală a întregii ținute. Asortați cu hainele și încălțămintea potrivită, se pot plia în diverse contexte sociale, ba chiar, pot deveni o alegere înțeleaptă.

Având în vedere faptul că jeanșii sunt una dintre cele mai cumpărate piese vestimentare, magazinele de modă adaptează constant materialul și croiul, pentru a-ți oferi cea mai confortabilă experiență a purtării. Astfel, jeanșii confecționați din blug mult prea gros, inconfortabili pentru activitățile de zi cu zi, au fost înlocuiți cu variante mult mai flexibile pe care le poți folosi în aproape orice situație.

Probabil nu te-ai gândit la jeanși ca la o piesă vestimentară prea complexă, care te va ajuta să îi conferi ținutei tale dimensiune și caracter. Ci, mai de grabă, ca la o piesă funcțională, care poate arăta bine în situații informale. Asortați cu un tricou și o pereche de sneakerși, vor fi mereu opțiunea cea mai rapidă pentru a te asigura că ai o ținute curată, fără să depui prea mult efort. Și ai dreptate! Dar cu un pic de imaginație, poți face mult mai mult de atât!

Dacă situația îți cere un aspect cât de cât formal, dar nu îți dorești constrângerile unui costum clasic, atunci ai nevoie de o ținută smart casual. Asortează o pereche de blugi închiși la culoare cu o cămașă, un sacou și cu o pereche de pantofi din piele pentru a obține un outfit adecvat unei întâlniri la birou. Pentru un plus de formalitate, bagă cămașa în jeanși și folosește o curea. În acest fel, vei reuși să imiți modul în care se poartă costumul și vei obține un aspect mai serios. Altă combinație potrivită unui context formal este alăturarea dintre jeanși, cămașă, cravată, vestă și sacou.

În eventualitatea în care ai posibilitatea de a aborda un stil mai informal, dar vrei în continuare să ieși în evidență, atunci înlocuiește cămașa cu un tricou (sau chiar și cu o maletă), iar pantofii de piele cu perechea de sneakerși potrivită. Ai, totuși, grijă la imprimeuri. Optează pentru un tricou simplu, într-o culoare, dacă vrei să mergi la sigur.

Partea cea mai bună a jeanșilor este că tu alegi lumina în care dorești să îi pui. În funcție de eveniment și de situație, poți alege cât de formală sau de informală este ținuta de care ai nevoie. Totul stă în elementele pe care le adaugi outfitului. În modă, la fel ca în multe alte domenii, ai nevoie de creativitate și imaginație pentru a ieși în evidență. Tu cum alegi să faci asta?